„Straşnicile întâmplări” de la 29 ianuarie 1859

Publicat de Curierul de Iasi la data de 28/01/2011

Fiindcă suntem în săptămâna Unirii din 1859 şi s-au cam uitat emoţionantele trăiri ce însufleţeau odinioară viaţa străbunilor şi-i uneau în cuget şi simţiri, pentru ridicarea şi propăşirea ţării, ne propunem astăzi o reîntoarcere în ziua de 29 ianuarie a acelui fericit an. Zi de seamă în istoria neamului românesc şi a oraşului Iaşi, când delegaţia Adunării Elective bucureştene aducea domnitorului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, sceptrul cârmuirii Ţării Româneşti, săvârşindu-se, în fapt, Unirea ţărilor surori, despărţite de Milcov.

Propus candidat al Partidului Naţional pentru scaunul domnesc al Moldovei, în 3 ianuarie 1859, şi ales în unanimitate la 5 ianuarie, de Adunarea Electivă a Moldovei, peste 19 zile Cuza primea telegrama scrisă cu litere sfinte:

“Astăzi, 24 ianuarie 1859, la şase ore seara, Adunarea Electivă din Valachia procedând, conform Convenţiei, la alegerea prinţului Domnitor a ales pe Alteţa Voastră în unanimitate. Adunarea Generală salută pe prinţul său cu respect şi dragoste şi-l invită să ia guvernarea ţării.

Nifon, Mitropolitul Ungro- Valachiei”

Anunţându-se, totodată, plecarea către Iaşi a delegaţiei ce aducea actul alegerii semnat de deputaţii Adunării Elective bucureştene, ziarul „Steaua Dunării” publica programul întâlnirii acesteia cu domnitorul, în ziua de joi 29 ianuarie/10 februarie 1859:

– la ora 11 oastea, de toata arma, va fi înşirată în piaţa din faţa Palatului în mare uniformă;

– la ora 11.30, miniştrii, membrii Adunării Naţioanale, corpul profesorilor municipiului şi amploiaţii superiori vor fi prezenţi în Sala Tronului; la ora 11.30, ministrul Trebilor de Afară merge în careta domnească, excortat de un pluton de cavalerie, la locuinţa episcopului Argeşeanu (al Argeşului), unde va găsi delegaţia din Ţara Românească şi o va întovărăşi la palat. La trecerea cortegiului prin faţa oastei, aceasta va prezenta armele; muzicile vor suna imnurile naţionale iar, la sosirea sa la palat, patru adujtanţi o vor conduce în salonul oval;

– la ora 12, Măria Sa, Domnul, precedat de statul major şi însoţit de miniştrii săi, va intra în Sala Tronului şi se va sui pe tron. Îndată, ministrul Trebilor de Afară va introduce delegaţia română în sala tronului şi o va prezenta Înălţimii sale. În vreme ce delegaţia va prezenta Înălţimii Sale actul Adunării Elective din Bucureşti, artileria va slobozi salve de tunuri, în număr de 101. După săvârşirea acestei ceremonii, Adunarea Generală a Moldovei se va întruni pentru a primi delegaţia română. Tot oraşul va fi seara iluminat, în memoria acestei zile glorioase şi în onorul delegaţiei române.” Semnat: „Ministrul Trebilor de Afară, Vasile Alecsandri.”

Înfruntând frigul iernii delegaţia compusă din „părintele Clementi – episcopul Argeşului, Scarlat Creţulescu, C.A. Rosetti, A. Florescu, Barbu Slătineanu, N.Opran”, sosea şi era cazată la „Binder” – elegantul „otel” din mijlocul Uliţei Mari (existent şi astăzi la întâlnirea străzii Lăpuşneanu cu Bulevardul Independenţei).

Aşa cum se stabilise, în 29 ianuarie, la prânz, după prezentarea actului legislativ al Ţării Româneşti şi cuvântările de rigoare, cu mulţumirile domnitorului, delegaţia însoţită de 6 deputaţi moldoveni a fost condusă în Sala Adunării Naţionale. Întâmpinând-o, deputaţii s-au sculat în picioare, iar Anastasie Panu a rostit cuvântul de bun sosit, subliniind importanţa momentului istoric de naştere a tinerii Românii şi, mulţumind pentru aducerea „actului de înfrăţire, între ovaţii şi aplauze, a răspuns C.A. Rostti, spunând: „Primiţi dar domnilor deputaţi felicitările Adunării din Bucureşti pentru că aţi păşit întâi pe calea ce dreaptă şi glorioasă, care trebuie să ne conducă spre regenerarea naţiei. Să trăiască România, una şi nedespărţită.”

Încheindu-se cuvântările, au urmat prezentări, îmbrăţişări, discuţii amicale ca între cunoscuţi de când lumea cu planuri de viitor şi invitaţii la gazdele moldovene. „Chemaţi în toate părţile” sau cum avea să-şi amintească un contemporan, „luaţi dintr-o casă şi duşi la alta, în faţa căreia aşteptau săniile să meargă şi la a treia”, musafirii au avut o noapte scurtă fiind aşteptaţi pretutindeni cu mese încărcate şi voie bună.

Entuziasmat de primire, întâlnire şi discuţia cu alesul, tribunul bucureştean C.A. Rosetti a mers la biroul telegrafic din palat trimiţând către Bucureşti faimoasa misivă: „Domnul este întru totul sublim. El pleacă luni. Pregătiţi primirea.”

Discuţiile, practice, continuând şi a doua zi, în 30 ianuarie, seara s-a petrecut un banchet la hotelul Binder, unde s-au închinat toasturi pentru Unire şi domnitor, pentru deputaţii munteni şi moldoveni, pentru caimacanii Vasile Sturza şi Anastasie Panu – care au susţinut activităţile unioniste, pentru preoţii, ţăranii şi poporul tinerii Românii.

In timpul acesta, afară, în ograda hanului, mii de ieşeni întindeau Hora Unirii având între ei deputaţii munteni şi moldoveni. Urările „Trăiască Unirea” şi „Trăiască România” se auzeau de pretutindeni, iar cele câteva tarafuri de lăutari şi fanfara ostăşească cântau pe întrecute.

Evenimentul s-a sărbătorit şi cu un bal organizat sâmbătă seara, 31 ianuarie, în saloanele Curţii Domneşti (Palatul Administrativ), inclusiv în sala tronului. La el participau domnitorul şi doamna Elena Cuza, deputaţi, miniştri, amploiaţi cu soţiile şi numeros public din starea a doua, pe care domnitorul îi socotea sprijinitorii tronului.

„În mijlocul toaletelor cele mai scumpe, Maria Sa Doamna atrăgea toate privirile şi inimile prin gustul cel pur şi simplicitatea toaletei sale”, cum avea să scrie „Steaua” din 3 februarie.

Festivităţile se încheiau cu un bogat şi „excelent” spectacol dat în onoarea delegaţiei bucureştene, la Teatrul Naţional din dealul Copoului.

Reprezenta]ia începea cu două farse, în care excela marele actor Luchian, şi continua cu piesa „Doi ţărani şi 5 cârlani”, scrisă de Costache Negruzzi, la finalul căreia eroii, cu locuitorii satului în care se petrecea acţiunea, întindeau „Hora Leliţă de la munteni” şi „Hora Unirii”, în timp ce se ridica a doua cortină şi se prezenta tabloul „Unirea Principatelor.”

Ridicată în picioare, întreaga sală ovaţiona pentru Unire, spectatorii strigând din tot sufletul: „Trăiască România”, pe care Marile Puteri o vedeau doar ca Principate Unite, iar ~nalta Poartă de la Istanbul o combătea cu înverşunare, gata s-o anuleze cu armata.

Prezentând „straşnicile întâmplări” petrecute între 29 şi 31 ianuarie „Steaua Dunarii”, de marţi 3 februarie 1859, arăta ca deputaţii munteni începuseră a pleca spre case, iar Iaşul se întorcea, nostalgic, la viaţa sa de toate zilele. Mulţi se gândeau cu teamă la consecinţe.

Ce vor face miile de familii ale căror membri erau amploiaţi – functionari şi lucrători – în serviciile administraţiei Capitalei ce se desfiinţa. Dar cohortele de meseriaşi şi negustori care trăiau pe lângă ei. Va creşte troscotul pe străzi şi frumoasa capitală a Moldovei va deveni un biet târg de provincie cum prooroceau antiunioniştii?

Şi încercau să se liniştească cu gândul că naşterea României cerea sacrificii şi se încurajau cu speranţa că o ţară mare şi bogată va fi prielnică tuturor fiilor ei.

Pentru împlinirea marelui ideal, se propuneau măsuri şi domnitorul semna ofisuri pentru unificarea legislativă şi organizarea statală, folosind formula ce avea să rămână în istorie: „Noi, Alexandru Ioan I, cu Mila lui Dumnezeu şi Voinţa Naţională, Domn al Principatelor Unite, Moldova şi Ţara Românească. La toţi de faţă şi viitori, sănătate.”

Astfel se ajungea în ziua de 11/23 decembrie 1861 când, obţinând recunoaşterea marelui act, după multe şi perseverente intervenţii la Marile Puteri, domnitorul putea anunţa prin „Proclamaţia de la Iaşi” că „Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea română este întemeiată. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări”.

Ion Mitican

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*