„Noaptea Albă” a culturii şi istoriei ieşene

Publicat de Curierul de Iasi la data de 29/07/2011

Manifestare devenită tradiţională în peisajul evenimentelor de mare atracţie pentru ieşeni, Noaptea albă a Străzii Lăpuşneanu se va petrece şi în acest an, pe 30 iulie.

Concert de fanfară

Programul nopţii va fi unul variat, ieşenii având ocazia să asiste la o suită întreagă de expoziţii, numere de magie sau recitaluri de poezie. Astfel, Muzeul Unirii va fi deschis publicului între orele 19.00 şi 2.00, iar începând de la ora 21.00 va avea loc Marşul Unirii, pe traseul Muzeul de Ştiinţe Naturale – Târgu Cucu – Palatul Culturii – Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – Piaţa Unirii – Muzeul Unirii. La ora 22.30 va fi organizată celebra Bătaie cu flori, urmată de un concert festiv susţinut de către Fanfara Garnizoanei Iaşi, de la ora 23.00. Galeriile de artă Dana vor găzduia expoziţia Estivalia, care va fi deschisă publicului între orele 19.00 şi 2.00, iar Arhivele Naţionale vor organiza expoziţia De la strada Lăpuşneanu la Podu Verde. Două secole de istorie, între orele 19.00 şi 24.00. Începând cu ora 19.00, Ştef propune publicului o Expoziţie în gang, dedicată artelor plastice, dar şi fotografii la minut în ambianţă de secol XIX, albume personalizate, portrete realizate doritorilor de către tineri artişti ieşeni. Tot firma Ştef va deschide, de la ora 19.00, standul Carte pentru Iaşi unde, printre altele, va oferi gratuit Planul turistic al municipiului Iaşi.

Cărţi la discreţie

Librăria Humanitas îşi va face simţită prezenţa prin Noaptea cărţilor deschise, între orele 19.00 şi 2.00, prilej cu care iubitorii cărţilor vor fi serviţi cu ceai, dar şi cu reduceri la volumele expuse. Tot la Librăria Humanitas va avea loc un concert de chitară clasică susţinut de către Dan Arhire, începând cu ora 21.00. Galeriile Anticariat D. I. Grumăzescu vor deschide manifestările proprii la ora 19.00, cu o Seară de epigrame, urmată de la ora 22.30 de un Recital de poezie susţinut de către actorul George Marici şi elevi de la Colegiul de Artă Octav Băncilă, pentru ca de la ora 23.30 să evolueze maestrul Vajoga cu un număr de iluzionism şi magie. Programul Nopţii Albe mai cuprinde o expoziţie de instrumente muzical – mecanice de la începutul secolului XX, expoziţia de grafică pe simeza Tuffli, intitulată Lăpuşneanu de ieri şi de azi, expoziţii cu obiecte de artă şi artizanale.

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*