„Convorbirile” junimiştilor au apărut de Mărţişor

Publicat de Curierul de Iasi la data de 02/03/2012

De „Ziua Măţişorului”, până la război, în multe şcoli avea loc şi o sărbătoare literară. La prânz, după terminarea orelor, elevii se adunau în sala de festivităţi şi ascultau o evocare a revistei ”Convorbiri literare” – ilustra publicaţie a tinerii Românii, în care au apărut remarcabilele opere semnate de Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Ioan Slavici, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane şi alţi scriitori de seamă. Şi fiindcă tinerii şcolari, educaţi pentru a fi cetăţeni destoinici ai „ţării de mâine”, trebuiau să cultive amintirea marilor înaintaşi şi să cunoască locurile prin care dânşii au trecut, prezentarea era susţinută şi de expoziţii de fotografii şi desene realizate de elevi.

Când era vreme bună, grupuri-grupuri, cu diriginţii şi profesorii, se opreau în faţa vechilor zidiri istorice şi ascultau romantice aduceri aminte despre anii de demult.

Grupurile de elevi începeau periplul dedicat „Convorbirilor” cu Trei Ierarhi, unde într-una dintre zidiri locuise prin anii 1863–67 tânărul profesor Titu Maiorescu

De obicei porneau de la Trei Ierarhi, unde vizitau mănăstirea şi înzestrările sale, inclusiv grilajul construit pe fundaţiile şirului de clădiri cu turnul la mijloc, ce se înălţau în faţa Bisericii, până prin anii 1890, când s-au demolat pentru a se lărgi bătrâna Uliţă Mare.

La etajul uneia dintre aceste zidiri locuise prin anii 1863–67 tânărul profesor Titu Maiorescu. Se născuse la Craiova în anul 1840, urmase cursurile celebrei Academii vieneze Tereziene, studiase filosofia la Berlin luând doctoratul cu „magna cum laude“ la Giessen şi licenţa facultăţilor de Litere şi Juridică din Paris şi, deşi ar fi putut rămâne la catedrele universităţilor prin care trecuse, s-a întors la Bucureşti, dorind să contribuie la ridicarea ţării celor două Principate Unite. Refuzând postul de procuror ce i se oferise, a cerut să lucreze în învăţământ, primind să fie profesor dincolo de Milcov, la tânăra Universitate ieşeană (abia înfiinţată în octombrie 1860) şi director al Gimnaziului Central (numit apoi Colegiul Naţional), înfiinţat în locul Academiei Mihăilene. Găzduit în locuinţa şcolii aflată în aripa internatului Academiei (înlocuită prin 1894 de eleganta zidire a Liceului Naţional), unde a sosit cu poştalionul prin decembrie 1862, s-a ocupat de organizarea instituţiei pentru care a alcătuit şi primul Anuar, a predat cursuri de filozofie la Universitate, iar de duminică, 10 februarie 1863, a iniţiat şi un ciclu de conferinţe, sub titlul „Prelecţiuni filosofice populare relative la familie şi educaţiune.”

Se ţineau în sala de consilii a Băncii Moldovei – unde este astăzi Poşta Română -, anunţate fiind de revista „Lumina din Moldova“.

Spiritul său întreprinzător fiind remarcat de diriguitorii învăţământului ieşean – Comitetul de Inspecţiune Şcolară – i se propunea să ia conducerea vechii Şcoli Preparandale de pregătire a institutorilor, înfiinţată din timpul domnitorului Grigore Ghica şi aflată într-o veche clădire din curtea Mănăstirii Trei Ierarhi. Reorganizând-o ca Institut Pedagogic modern, pe la jumătatea lui ianuarie 1864 se muta într-un mic apartament la etajul clădirii de lângă turn. Acolo, lângă o masă lungă, „plină de cărţi şi manuscripte“ – cum o descria un contemporan – primea în vizită colegii ieşeni discutând, făcând lecturi literare şi luând cunoştinţă de lucrările noi apărute.

Într-o seară Petre P. Carp , absolvent al facultăţii de Drept din Bonn, aducând traducerea tragediei „Macbeth” de Shakespeare şi citind-o împreună, ascultătorilor le venea ideea să continue asemenea activităţi şi să înfiinţeze o societate pentru promovarea literaturii şi culturii, ce avea să se numească, mai târziu „Junimea”.

Participanţii erau toţi tineri visători: Titu Maiorescu de 24 de ani, P.P. Carp de 27 de ani, Teodor Rosetti de 27 de ani, Iacob Negruzzi de 22 de ani, Vasile Pogor de 31 de ani – cu studii juridice la Paris. Deşi ziua întâlnirii „se pierde în noaptea timpurilor“, cum spunea Iacob Negruzzi, menţionând că „în seara aceea se poate zice că a fost întâia şedinţă a «Junimii», momentul îl consemna directorul şcolii în jurnalul său de note zilnice. Era luni, 10/22 februarie 1864. Datarea lecturii este menţionată de iniţiator în scrisoarea adresată profesoarei de pedagogie şi limba franceză Claudine Rickert – căreia îi scria în seara zilei de marţi, 11/23 februarie 1864: «Ieri, întorcându-mă acasă, i-am găsit pe Carp, Negruzzi şi Rosetti şi am citit împreună traducerea (magnifică) a lui «Macbeth». Acest prilej a dat naştere unei idei, pentru realizarea căreia aţi fost propusă ca importantă. Îmi revine sarcina – nu m-am putut apăra – să vă vorbesc în legătură cu aceasta… Program exclusiv de zece minute. «Macbeth»… Vă rog, să primiţi, d-ră. asigurarea distinsei mele consideraţiuni. » Adresanta, profesoară la Şcoala Centrală, cu strălucite studii la Sorbona, urma, probabil, să facă şi dânsa o citire a traducerii. În februarie 1864, începeau şi prelegerile , numite ale „junimii“, ţinute în sala Universităţii vechi (unde-i acum Universitatea de Medicină – UMF).

Preocupat de traducerea în fapt a ideii, peste câteva zile (la 20 martie), iniţiatorul îl poftea din Soleşti-Vaslui şi pe Teodor Rosetti, „boier de ţară“, să vină urgent la Iaşi „din cauza societăţii noastre“.

Trata, totodată, cu sora sa, Emilia, din Bucureşti, să accepte tipărirea tragediei „Moartea lui Wallenstein“ de Schiller, tradusă de dânsa, într-o „Publicaţiune a societăţii (încă n-am botezat-o). Pentru că am izbutit, în fine, să adun în jurul meu, într-o unitate, cele mai viabile elemente din Iaşi: Rosetti, Carp, Pogor şi Negruzzi, în cur=nd Boian ş.a.m.d. Alcătuim o societate bazată pe principii de încetăţenit împreună. Deocamdată, ţinem conferinţe şi vrem să luăm sub banniere-a (steag, fr.) noastră lucrări echilibrate. Astfel, Carp a făcut acum o bună traducere a lui «Macbeth»; aceasta apare peste cinci săptămâni. O tipăreşte tot pe cheltuiala lui proprie, ca şi mine, însă traducerea va apărea ca Publicaţiune a societăţii.“

Activă, Junimea înfiinţa şi o tipografie (1865) în odăile «dughenilor Băncii Moldovei», din colţul străzilor Golia (Cuza Vodă) şi Sfântul Ilie (Vasile Alecsandri), unde, peste trei ani, deschidea şi o librărie, alături de care se organiza şi un Cabinet de lectură

Sâmbătă, 29 februarie 1864, societatea nou născută avea şi leagăn, pe strada Podul Vechi (C. Negri), colţ cu uliţa Armeană, la Tipografia lui Adolf Berman. În aceeaşi zi îi comunica tipografului Pilecki trimiterea datoriei de 42 de lei pentru imprimarea unui anunţ şi-l informa că pentru tipărirea lucrării „Moartea lui Wallensteln“: „m-am înţeles cu tipografia Berman, care primeşte societatea ce D-vstră n-aţi vrut să o primiţi şi care lasă coala tipărită cu un 1 galben mai eftin decât D-vstră. Lege veche: cu străinii te înţelegi mai bine decât cu cunoscuţii.“

Lucrarea executându-se la 11/23 mai, fratele îi trimitea Emiliei un exemplar abia ieşit de sub tipar, pe coperta căruia scria: «Moartea lui Wallenstein», tragedie de Schiller, tradusă de E. M., Iaşi – 1864, Imprimeria Adolf Berman, Publicaţiune a societăţii «Junimea»“. Astfel numele «Junimea» apărea, pentru întâia oară, pe o carte. Urma apoi lucrarea „Macbeth, Tragedie în cinci acturi, de Shakespeare, tradusă din englezeşte de P. P. Carp, laşi, 1864“. Se tipărise tot de modestul tipograf Adolf Berman.

Activă, noua societate înfiinţa o tipografie (1865) în odăile «dughenilor Băncii Moldovei», din colţul străzilor Golia (Cuza Vodă) şi Sfântul Ilie (Vasile Alecsandri), unde, peste trei ani, la 26 octombrie 1868, anunţa şi deschiderea unei elegante librării, alături de care se organiza şi un Cabinet de lectură. Librăria oferea cititorilor cărţi, reviste şi dicţionare, unele aduse de la faimoasa instituţie pariziană « Hachette », altele scoase de Tipografia „Junimea“, înlocuită, apoi, cu Tipografia «Naţională».

Acolo avea să apară revista „Convorbiri literare“, timp de vreo 18 ani, până în 1885, primul număr tipărindu-se la 1 martie 1867.

Profesorul Titu Maiorescu retrăgându-se în învăţământul universitar, unde era ales decan şi apoi rector, se muta de la Trei Ierahi. În timpul direcţiei sale, diaconul Ion Creangă, urmând cursurile Institutului Pedagogic (1864), era numit institutor al şcolii elementare adăpostite în spaţiile mănăstirii. Prin anul 1874, toamna, conducerea Şcolii Pedagogice găzduia trei burlaci junimişti: Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi Miron Pompiliu.

Continu=nd plimbarea literară pe străzile vechiului Iaşi, de ziua «Mărţişorului» şi a «Convorbirilor», exursioniştii cumpărau mărţişoare, le puneau cu gingăşie în bluzele fetelor întâlnite în cale şi se opreau la aşezămâtul junimist din colţul străzii Vasile Alecsandri, unde a lucrat şi poetul Mihai Eminescu, redactor la gazeta « Curierul de Iassi» (1876 – 1877). Răsfoiau «Convorbirile» aduse de la biblioteca şcolii, ascultau versuri din «Venere şi Madonă» sau din «Mortua est!» publicate în revista anilor 1870 şi 1871, trimise de studentul Mihai Eminescu de la Viena, priveau paginile cu povestea «Soacrei cu trei nurori» a lui Ion Creangă sau comediile lui I.L.Caragiale şi vizitau încăperile vechii zidiri, încărcate de istorie.

Urcând strada, opreau pe la clădirea Şcolii de Arte şi Meserii unde a locuit Veronica Micle când soţul era director (1876–1879), clădire care adăposteşte acum Biblioteca UMF, recitau «O stradă prea îngustă» dedicată de poet fostei ulicioare «Sfântul Ilie», vizitau localul UMF, în care a fost Biblioteca Centrală, condusă de poet în primele sale zile ieşene şi încheiau plimbarea, intorcându-se acasă, cu sufletul plin de poezie şi romantism creator.

Aşa avea să petreacă şi autorul ziua de 1 martie din primăvara anului 1943, ca elev al Liceului Naţional.

Ion Mitican

Comments

comments



Nu sunt comentarii

Comentati acest articol!




*